Femeia si barbatul,doi poli opusi!

Daca ar fi sa enumar trasaturile care diferentiaza un barbat de o femeie,nu cred ca as reusi sa le mentionez pe toate,in sirul numaratorii.Chiar daca unele sunt atat de evidente...si totodata atat de usor de trecut cu vederea...! Exista totusi..."cateva",care...ne identifica in mod deosebit unii de altii.

Trasaturile care definesc identitatea feminina se caracterizeaza prin alterocentrism. Femeia este altruista; ea isi plaseaza interesele si pasiunea nu asupra propriei sale persoane, ci asupra celorlalte persoane de care se simte atrasa si puternic legata: parinte, sot, copii, prieteni etc. Ea este dornica sa se daruiasca, sa traiasca pentru cei de care e legata afectiv. In plan psihologic si moral, aceste trasaturi care configureaza identitatea femeii sunt sentimentalismul, compasiunea, spiritul de sacrificiu, generozitatea, dar si unele aspecte contrarii, ca: ilogismul, gelozia, spiritul de intriga, partinirea, dorinta de acaparare. Din toate aceste aspecte, se degaja doua trasaturi principale, care par a le concentra pe celelalte: pasionalitatea si intuitia.

Miscarea femininista moderna care cere pentru femei “drepturi egale” cu ale barbatilor are la baza un conflict si o confuzie a identitatii feminine, un refuz mascat al feminitatii, o violentare a unui statut natural al femeii. Dincolo de a fi un act istoric, reparator, egalitatea femeii cu barbatul, in societatea moderna, a sfarsit prin a o inrobi mai mult, prin “masculinizarea femeii”, alterandu-i in felul acesta identitatea.

Femeia este destinata devotamentului si iubirii pentru altii. Din aceste motive, ea este in primul rand mama si sotie. Orice forma de implinire a destinului unei femei trece obligatoriu prin aceste roluri: nici o femeie nu se simte deplin realizata daca nu este sotie, in primul rand, si, in al doilea rand, mama. Aceste roluri ii implinesc identitatea, ii ofera satisfactie si siguranta.

Trasaturile care definesc identitatea masculina se caracterizeaza prin egoism sau egocentrism. Barbatul are nevoie de libertate pentru a putea fi el insusi, pentru a fi independent in relatiile sale, placeri, ocupatii, profesiune etc. Dominat de ratiune, evita emotiile, este capabil de a se autoconduce, fiind sigur pe sine indiferent de opinia celorlalti. Interesele barbatului se centreaza asupra propriei sale persoane, spre deosebire de femeie care pune pe primul plan interesele familiei sale, sotul, copiii. Barbatul este aproape in totalitate absorbit de interesele si activitatile sale sociale.

Barbatul are nevoie de femeie, care “rememoreaza” legatura materna a copilariei, de partenera sa de viata, pe care s-o iubeasca si de care sa fie iubit, ocrotind-o. El e protectorul familiei, pe cand femeia este elementul de stabilitate si continuitate al familiei. Familia este cea care scoate in relief rolurile diferentiate ale celor doi parteneri ai cuplului marital: femeia si barbatul.

Altrismul feminin se opune egocentrismului masculin si, dincolo de aspectele lor psihologice, acestea constituie doi poli complementari care atrag si intregesc partenerii cuplului marital, contribuind la formarea si mentinerea familiei.

Femeia se realizeaza prin iubire: iubire pentru parinti, pentru sot, pentru copii. Prin acestia, ea lasa o urma in viata, se simte implinita. Barbatul, dimpotriva, se realizeaza prin creatiile sale profesionale sau sociale, raportate la egocentrismul sau. Barbatul este ceea ce produce prin munca sa; femeia e cea care se regaseste in daruirea de sine, in copii, familie, acte caritabile. Femeia aspira catre iubire si stabilitate, pe cand barbatul aspira catre ambitie, glorie, putere, bogatie, pozitie sociala.

Prin alterocentrismul sau, femeia este supusa si devotata. Ea cere sa fie iubita si ocrotita pentru ca iubeste. Barbatul, prin egocentrismul sau, este dominant, posesiv, putand ajunge la violenta. El si cand ocroteste comanda si impune. Din nou, cele doua identitati se intalnesc si devin complementare.

Altruismul femeii o face dependenta de ceilalti si, in primul rand, de sot si copii. Plasandu-si centrul vietii sale, ea devine in mod fatal dependenta de ei. Incercarea de a se desprinde esueaza, intrucat ii lipseste egoismul, cazand in situatia tragica de a nu-si pune niciodata de accord pasiunea cu interesele. Aceasta este de fapt tragedia femeii moderne, obligata de societate sa-si reprime personalitatea si iubirea pentru valorile rationale, specific masculine. Ea oscileaza intre interesele sociale, impuse de miscarea feminista, si pasiunile altruiste interne, sfarsind in mod lamentabil prin nu a fi nici persoana publica si nici sotie sau mama, in sensul total al acestor roluri.

Aceste roluri se reflecta asupra copiilor, a cresterii si educarii lor. In familie, pentru copii, femeia este doica, educatoare, profesor, prieten, sfatuitor, iubita.

Faptul ca cei doi indivizi ai cuplului marital, femeia si barbatul, sunt foarte diferiti intre ei este un lucru cert. Aceasta diferenta – dincolo de mentalitatile discriminatorii – este conditia esentiala dintre indivizi si unul dintre mobilurile comunicarii, afectiunii si, in final, ale vietii insesi.